Persoanele care evita sa se angajeze intr-o relatie romantica sunt adesea produsul unui parinte posesiv. Cu alte cuvinte, persoanele care primesc prea multa atentie de la parinti, sau prea putina, isi gasesc mai greu angajamentul in relatie.

Persoanele evitante cauta pe cineva sa le valideze, sa le accepte asa cum sunt, sa le poata raspunde in mod consecvent nevoilor si sa ramana calme – inclusiv sa nu faca vreo pofta de mancare sau sa se prinda in problemele lor personale. Persoanele care evita sa tinda sa adopte un model de intimitate „mama-copil”. Cu alte cuvinte, ele nu cauta un alt adult matur emotional, ci o figura „mama” sau „tata” care sa aiba grija de ei.

Persoanele evitate par sa aiba nevoie de alimentatie psihologica de la partenerii lor la fel de mult ca si copiii, asemanandu-se cu o etapa de dezvoltare timpurie a relatiei. Ca si mama, partenerul serveste la validarea sinei individului evitant. Cu toate acestea, similar cu copilul care evita, adultii care au un stil de atasare evitant se tem de respingere si incearca sa dezactiveze sistemul de atasare prin limitarea apropierii. Persoanele evitate, prin urmare, prezinta o lupta continua intre nevoile adanci de atasament profund de aparare